Nu există festivalul. Nu există munţii. Nu există Gărâna. Nu există nici măcar jazz sau cei o mie de metri altitudine. Nu există fum de mici sau de grătar, nici mirosul cortului ud de ploaie, nici mirosul muşchilor de pe copaci, iar despre dulceaţa patiseriilor vândute sub mişcarea lentă a banner-elor strident colorate nici că poate fi vorba. Nu există curgerea pârâului în care te speli dimineaţa. Nu există cafeaua şi nici zâmbetul mercantil al comercianţilor ascunşi în chioşcurile de lemn. Ce să mai spun despre trunchiurile de copac prăvălite pe iarbă în chip de bănci, la poalele unui cimitir cocoţat pe-un deal, buşteni învechiţi sau căzuţi de curând, unii curăţaţi şi tăiaţi pe lungime, alţii lăsati în scoarţă, scaune primitive pe care îţi mişti şezutul în speranţa deşartă că vei sta ceva mai comod. Nu ai de ce să vorbeşti despre gustul berii de dup’amiază. Nici despre friptura înfulecată cu poftă. Cum să vorbeşti despre strada absurdă şi abruptă care şerpuieşte printre case pitite într-o beznă care-ar fi totală dacă nu ar exista lumina clătinată a lanternelor care nici ele, da, nici chiar ele nu există! Nu există Poiana Lupului pentru că lupi nu au existat nicicând. Nu există arşita zilei, nici răcoarea serii şi nici frigul nopţii. Furtuna care vine pe nepregătite şi se prăbuşeşte literalmente peste vale, e o aiurită himeră. Ca şi instrumentele atinse de amoc sau acoperişul permeabil al chioşcului în care te adăposteşti cu încă alte 10 persoane. Nu există aburul care vă iese din gură, umed în frigul de iulie, nici aburul care vă iese din cănile de ceai oferit de organizatori sau cel care se ridică ameţit şi mahmur din noroiul încălzit de soarele din ziua de după. Sunt doar amăgiri. Nu există noroi şi pantofi năclăiţi, jeanşi uzaţi ca nădragii veteranilor întorşi din lupte uitate de toată lumea, tricouri transpirate, şepci, pălării, baticuri, eşarfe, insigne care par să migreze între prieteni imaginari. Îmbrăţişări, şoapte, idile şi despărţiri. Cartea citită în iarbă. Haine de toamnă pentru gerul de vară. Bliţul, zoom-ul sau cadrul perfect. Nu există obrajii neraşi, părul lung sau scurt, dar mereu plin de praf şi de iarbă şi nici pielea bronzată timp de o zi pe un mal de lac. Nu există broaşte, frunze, ecoul râsetelor. Nu există fetele, râsul fetelor, ochii fetelor, urmele fetelor pe care le-ai cunoscut, le cunoşti sau le-ai fi putut cunoaşte. Nu există ecusoane, brăţări de-o zi sau de-o ediţie, cozi la bilete şi gardieni enervanţi. Lipsa duşului. Nu există organizatori, tricouri, artişti. Voluntari. Muzica! Muzica există cel mai puţin, deşi ea miroase cel mai tare, a seară, a miez de noapte, a metal şi a piatră. Numele artiştilor sunt simple plăsmuiri, inventate într-un muştiuc de trompetă, pe o clapă de pian sau în vibraţia transparentă a membranei unei tobe. Dacă ar fi existat i-ai fi ascultat dintre buştenii duri, din cortul aşezat în pădure sau din vreun balcon de han, unde ţi-ar atârna pantalonii udaţi de ploaia din noapte. Nu există foc şi nici căldura lui de dintotdeauna. Drumul infinit spre gara măruntă a Reşitei, mersul tolănit al trenului de Bucureşti sau de aiurea şi starea de năuceală pe care o resimţi când dai de mirosul complicat al unui oraş. Şi sentimentul, vai, sentimentul subit, puternic, care-ţi zice că dacă oraşul din faţa ta plin de ticuri şi de rigori mecanice e realitatea, atunci Gărâna nu are cum să existe.
De aceea, nu există nici ediţia din 2010, iar minunaţii săi artişti sunt simple plăsmuiri.
Aşa cum au fost şi ediţiile anterioare.
Institutul Polonez este din nou partener la acest frumos eveniment şi se mândreşte cu Marcin Wasilewski Trio. care vor concerta în data de 24 iulie, de la ora 20.30 Pentru evenimentele pe trimestrul 3, aruncă un ochi pe broşura din dreapta paginii, sus. Sau clic aici. Bravo! 
