Get Your IP

2010!!!!Măi să fie…! Mă laşi! E de-a dreptul bizar. Irelevant. Neverosimil. Asimetric… Bine că nu e 2020… ar fi sunat ca o probă de microfon. Că tot veni vorba, ete că îmi dreg glasul, îmi aşez ochelarii, îmi dau părul din ochi, pe care l-am tuns, de altfel, dar am rămas cu ticul, zâmbesc de vreo două trei ori, rapid, aşa să-mi destind muşchii feţei, trag aer pe nas, scot un sunet de verificare, tuşesc. Beau puţină apă, tuşesc din nou. Meditez. Nu sună prea rău. Vocea, nu meditatul. Dar era mai bine pe vremuri. Deh, eram şi eu mai tânăr, aveam vocea antrenată de colinde profesioniste, nu aşa… Dar a cam trecut şi treaba cu colindul, nu? Unii au strâns şi bradul. Al meu s-a strâns singur, are braţele căzute pe lângă trunchi şi zici că se ţine de globuri să nu-i cadă. Sau să nu cadă. Luceşte trist. Vieru zicea într-o poezea că un urs s-a dus să-şi cumpere brad de Crăciun. Cineva l-a întrebat: “Dar ce, în pădure nu ai brazi?” Răspuns: “Am, dar nu-mi vine să-i tai!”. Hehe, ecologist ursul. Sau Vieru. Era o carte pentru copii aşa că e treabă făcută din timp. Care copii nu prea ştiu cum e cu ecologia sau cu ecologiştii. Am fost de faţă când o mamă l-a întrebat băieţelul de 5 ani: “Ştii tu cum se numesc oamenii care au grija să fie planeta curată, să nu fie poluată de cei răi?” El a răspuns promt, fericit că ştia: “Gunoieri!” De acord, sună aiurea, dar puştiul era inocent şi, trecând de cum sună, nu era departe de adevăr. OK, de ce îţi zic toate astea? Ca să trag de timp, evident. Nu ştiu de ce aş fi crezut că pot avea urări de an nou mai bune decât alea de Crăciun (care chiar au fost aiurea). Mă uit în oglindă. Cearcăne! Nu râde, ce tu n-ai? Hai, gata cu pălăvrăgeala. Aşadar ziceam anul trecut de ceva evenimente pe trimestrul asta. Ziceam şi vor fi. OK, nu o luăm chiar din ianuarie… dar în februarie şi martie dăm comandă de dezgheţ. Un pont: este anul Chopin aşa că o să fim clasici, dar tot cu clasă. Acum lucrăm la broşură. Nu e treabă uşoară, dar luna asta o să ai sub ochi un pdf de toată frumuseţea, ba chiar şi un print. Ba chiar şi o nouă faţă de blog. Adică noi o să avem un blog cu o nouă faţă şi, sperăm noi, mai interactivă. În fine, până la informaţia din broşură pot să-ţi promit de pe acum multă muzică bună, filme, cărţi, teatru şi chef de deplasare, pentru că o să fim în Bucureşti, în Galaţi, în Sibiu, în Sinaia, în Chişinău… Nu ştiu dacă o să poţi ţine pasul cu noi, aşa de repede o să ne mişcăm. Repede, dar cu stil. Hehe..

Nu te laşi, nu? Aştepţi urarea aia, ştii tu, cea care să simţi că-ţi merge la inimă. Iar eu, vreau, nu vreau, pot, nu pot, trebuie s-o furnizez. La timp şi în locul potrivit. Să ştii că de data asta chiar mi-am tras fiţuică. O fiţuică fiartă (hihi, ce glumă idioată). GATA! Mă opresc. Plec. Te las să te apuci de treabă. Cum? Urarea? Hai, măi… Bine, uite, vineeee: kochać i być z nami! Hehe, te-am făcut! Nu te descurci? Ei, nah, ia bagă un google!

Eu te pup! Tu?