Random Image

Get Your IP

Un blog despre Insitutul Polonez!

  • Postari Comentarii
  • Acasa
  • Echipa ta
  • Nu punem condiţii?
  • Download
  • Arhiva
  • Statistici
  • 1989
  • Contact

← Kinior Makaruk LIVE
Lansarea de pe 22! →

Avem un logo, ce faceţi cu el?

silviu
Postat de silviu
La 20 Ianuarie, 2009
Categorii: Avem un logo?

Avem un logo, ce faceţi cu el?“

Ce este acest concurs?

Este o campanie de promovare a noului logo al IP.

afislogoNoi, când l-am văzut prima oară ne-am adunat, ne-am uitat la el, ne-am uitat unii la alţii, am dat din umeri, am început să râdem, să argumentăm şi alte chestii numai bune să facă o echipă să fie echipă şi nu altceva. Apoi l-am arătat altora şi am avut cam aceleaşi reacţii (exceptându-i pe cei care au spus sec: nasol!). Tu ce crezi?

Când se desfăşoară?

Anul acesta, de joi, 22 ianuarie, până vineri, 24 aprilie. Despre cum te înscrii, ce trebuie să faci, când şi cum se jurizează, vezi mai jos.

În ce constă?

În provocarea ta de a „te juca” pe noul logo, dându-i o identitate, corectându-l, făcând glume pe seama lui etc. Noi nu ne supărăm deloc, dar am aprecia dacă ai face chestia asta pe bune, adică ai elibera ceva adrenalină.  :-D

Cine poate participa?

Oricine doreşte: poţi fi artist „profesionist” sau „amator”. Ideea e să fi interesat de proiect (poti fi sau te poţi da desenator, pictor, grafician, graffer, graphic designer, muzician etc.) Altfel spus, fii liber să te joci cum vrei şi cu ce tip de tehnici, instrumente etc. vrei.  Repetăm: Nu este vorba doar despre pictură sau desen!

Ce trebuie să nu pierzi din vedere: poate fi şi muncă de echipă, dar echipa nu trebuie să aibă mai mult de doi membri.

Cine nu poate participa?

Membrii juriului, angajaţii IP-ului şi rudele lor cele mai apropiate.

Cum te înscrii?

Simplu: postând propunerea ta artistică.Este că e simplu? OK, mai adaugi şi ceva hârţoage (dar nimic dubios), aşa cum vom lămuri mai departe.

Ce ai de făcut în propunerea ta?

Să sugerezi ce anume (îţi) inspiră personajul din logo, sau ce anume ar putea să (îţi) inspire el, să-l contextualizezi, să-i interpretezi personalitatea sau să-i oferi una nouă, oricare, aşa cum o vezi tu şi aşa cum ar trebui/putea să o vadă şi alţii. Sau doar să te distrezi şi să treci peste filozofări, cu un concept care să placă. În primul rând ţie, nu?

Ce anume trebuie să respecţi?

- Indiferent de prelucrare, personajul din logo trebuie să fie recognoscibil în relaţie cu originalul.

- În caz de lucrare în culori, trebuie să predomine într-un fel sau altul culorile roşu şi alb.

- Să dai un nume personajului (recomandat, dar nu obligatoriu).

Care sunt regulile?

Sunt simple. În primul rând trimiţi pe blogul www.getyourip.ro următoarele materiale:

  • - Un CV informal - adică relaxat, amuzant, succint. Nu te angajăm la noi, dar vrem să lucrăm cu tine :-D
  • - propunerea ta artistică - dacă ai mai multe, nu te sfii. În fond, tu o să trebuiască să le explici. :-D
  • - o scurtă explicare a conceptului/conceptelor propus(e) (de asemenea, fără mare filozofie, dar ar fi bine să înţelegem ce vrei să spui)

Ce se întâmplă cu conceptele propuse?

Sunt postate pe blog, menţionate pe site şi vor fi votate.

Câte imagini pot fi postate pentru un singur concept?

Câte crezi că e nevoie pentru ca propunerea ta să fi văzută din toate unghiurile.

În ce format trebuie trimise materialele?

În formatul grafic standard (adică  GIF, JPEG, PNG, TIFF sau BMP ) sau profesional (ex. PSD), dacă ai preferinţe de editor.

Ce dimensiuni poate avea un material?

Nu putem să-ţi impunem un standard al dimensiunii (…x…pixeli), dar putem să te rugăm să-i aplici o minimă comprimare, ca o singură imagine să nu depăşească, să zicem 5 Mb. Oricum dacă opera ta este premiată, o să-ţi solicităm o variantă necomprimată! Şi nu uita să ne specifici cu ce scule ai lucrat!

Până când poţi posta o propunere?

Până la 15 aprilie.

Cine votează?

„Juriul”, format din cinci oameni (Gili Mocanu - artist plastic şi nu numai, Erwin Kessler - mai ales critic de artă, OMAGIU - cineva de încredere de acolo, Serban Alexandrescu - mare mahăr la agenţia Headvertising, Silviu Dancu - PR pe la IP, dar care speră să dea locul cuiva mai priceput).

&

„Publicul” (îl cunoşti deja)

Când şi cum votează juriul?

În sinea lui, atunci când îi vine. Dar se adună toţi cam cu o săptămână înainte de anunţarea câştigătorilor şi imediat după ce s-a terminat perioada de postare a propunerilor.

Când şi cum votează publicul?

Pe toată perioada concursului,  prin comentarii şi prin notare explicită (nu ţinem la discursuri, omul se poate pronunţa sec, dând note).  Se va “legitima” prin adresa de mail (care va rămâne între noi şi el) :-D

Cum se punctează?

Indiferent de tehnica sau domeniul alese pentru lucrare, criteriile sunt:

  1. Inteligent 20 pct
  2. Inspirat 20 pct
  3. Funcţional 20 pct
  4. Percutant 20 pct
  5. Non-conformist 20 pct

Maximul de puncte acumulat este de 100.

Care e treaba cu numele personajului?

E simplă! Ai o propunere artistică, de orice fel, o însoţeşti şi cu un nume pentru personajul din logo. Nu ai propuneri artistice, dar te pricepi la dat nume? Caută-ne! Tot pe blog. Şi tot pe premii.  Ah, să nu uităm, poţi concura la “nume”, chiar dacă ai făcut-o şi pe artistul. Chiar te rugăm!

Cum se punctează numele?

De la 1 la 10, după aceleaşi criterii de mai sus, dar separat de punctajul dat propunerilor artistice. Se vor pronunţa aceleaşi instanţe supreme: juriu si public.

Votul se exprimă în aceleaşi condiţii ca şi în cazul propunerilor artistice.

Care e importanţa votului public şi cel al juriului?

Am zis să dăm puterea în mod egal, aşa că revin 50% de fiecare. Exemplu: dacă juriul punctează cu 100 pct un proiect, iar publicul îi dă 0 pct, nota finală va fi de 50 pct.

Cine câştigă?

Câştigă proiectele care au cele mai multe puncte.

Câte premii sunt?

Sunt patru premii, după cum urmează:

Premiul Tu eşti mai polonez decât noi (ocupat de propunerea care adună cele mai multe puncte în total)

Premiul juriului (conceptul care ia cele mai multe puncte din partea juriului)

Premiul publicului (conceptul care ia cele mai multe puncte din partea publicului)

Premiul pentru numele dat personajului din logo (cel care a găsit cel mai potrivit nume conform votului dat de public şi de juriu)

Ce înseamnă ele, vezi mai jos.

De ce nu rişti să pierzi vremea?

Iată câteva argumente:

  1. Dacă nu iei premiu şi nici punctaj mare, măcar eşti văzut pe blogul nostru şi vom incerca sa te băgăm pe un CD care o să adune toate propunerile. Daca treaba merge bine, CD-ul va fi ataşat la numărul din trimestrul 2/2009 al revistei OMAGIU.
  2. Dacă nu iei premiu, dar ai punctaj peste 50%, ai (în plus faţă de ceea ce s-a spus la punctul 1) bucuria de a figura într-o expoziţie pe care dorim s-o organizăm cu lucrările pline de puncte. (E bine de ştiut că treaba asta se aplică dacă se adună măcar vreo 20 de lucrări, ca să fie, totuşi, expoziţie :-D ).
  3. Dacă ai luat premiul juriului sau al publicului, apari publicat în print în paginile revistei OMAGIU. La asta se adaugă şi cele spuse la punctele 1 şi 2.
  4. Iar dacă eşti mai polonez decât noi, pleci în Polonia. Noi ne ocupăm de tot: perioadă, traseu, deplasare, cazare, masă etc. Dacă vrei să-ţi aduci şi ceva bani de buzunar, nu te descurajăm. Oricum, o să-ţi placă. Inutil să mai spunem că cele de la punctele 1,2 şi 3 se includ de la sine.
  5. Premiul pentru numele dat personajului din logo constă în prezentarea autorului şi explicarea propunerii sale în paginile revistei Omagiu.

Ce se întâmplă dacă se suprapun câştigurile?

Adică ce facem dacă cel care găseşte cel mai bun nume ia şi premiul, să zicem, al juriului? Sau dacă juriul dă cele mai multe puncte taman celui care e mai polonez decât noi? Nimic! :-D  Asta e, înseamnă că a fost o propunere tare şi gata.

Ce pretenţii poţi avea de la noi?

Să respectăm angajamentele din regulament. Dar trebuie să ştii că nu poţi cere drepturi de autor nici revistei OMAGIU, nici IP-ului. În plus, noi ne rezervăm dreptul de a folosi ideea ta în evenimente culturale sau în unele materiale promoţionale.

Promitem să nu o facem în scop comercial şi că întotdeauna, dar întotdeauna, vom menţiona numele tău. Ceea ce nu e chiar rău.

Înainte de final:

Trebuie musai să mulţumim revistei OMAGIU pentru că are spirit de echipă şi chef de joacă.

Sau celor de la AddMirror (de la CASIA Communication), care s-au băgat perteneri şi pe noi ne-au băgat în toalete (îi ştii pe cei de la AddMirror, sunt cei care fac ca oglinzile din toaletele anumitor localuri să fie mai deştepte decât celelalte). Aşa că, mulţumită lor, dacă tu te uiţi la tine în oglindă, ne uităm şi noi la tine din ea…. Ai înţeles ideea? Mda, sună destul de complicat, dar nu ne-am putut abţine. Hehe.

Ori celor de la Ambition, pentru care un parteneriat înseamnă mult mai mult decât un simplu schimb de “tricouri”.

Şi, nu în ultimul rând, multe, multe “mulţamuri” pentru feeder, care a zis că merge afişul nostru şi pe obrazul său atât de pupat de cititori cu stil. :-D

ÎN FINAL, A NU SE UITA:

1. Acesta nu este un concurs de “inventare” a unui logo! Dimpotrivă, avem unul, ideea e să vedem ce faci tu cu el!

2. Dacă ai nedumeriri, e vina noastră, aşa că scrie-ne şi-ţi vom răspunde la orice întrebare. Cu mult drag, evident! :-D

Baftă!

Te poti inscrie si aici!


16 Raspunsuri la “ Avem un logo, ce faceţi cu el? ”

  1. # 1 Get Your IP - Avem un logo, ce faceţi cu el? | Feeder a zis:
    16 Februarie, 2009 la ora 14:12

    [...] în regulament. Tags: concurs, grafica, institutul polonez, [...]

  2. # 2 Bugsy Hugsy a zis:
    16 Februarie, 2009 la ora 15:14

    Ati uitat adresa de mail (sau sunt eu zapacit).

  3. grigoreS # 3 grigoreS a zis:
    16 Februarie, 2009 la ora 15:41

    Vezi in coloana din dreapta unde scrie LOGARE, e un buton Inregistrare, daca doresti sa participi la concurs te invitam sa te inregistrezi. Daca ti-e mai usor asa poti trimite apoi lucrarile pe adresa office@getyourip.ro . Spor si inpiratie.

  4. silviu # 4 silviu a zis:
    16 Februarie, 2009 la ora 15:45

    Grig, BH are dreptate, totusi… logarea asta e cam ascunsa :) hai sa facem sa fie mai vizibila, cumva, ce zici? :)

  5. grigoreS # 5 grigoreS a zis:
    16 Februarie, 2009 la ora 16:02

    Se rezolva

  6. # 6 Bugsy Hugsy a zis:
    16 Februarie, 2009 la ora 16:17

    M-am inregistrat. Postez aici direct?

  7. grigoreS # 7 grigoreS a zis:
    16 Februarie, 2009 la ora 16:33

    Adresa de mail pentru lucrari este proaspat creata: office@getyourip.ro
    Inainte de a posta lucrarile, trebuie trimis CV-ul informal si scurta prezentare a lucrarilor…
    Cat despre logare, daca navigi putin in jos si vezi tot situl, e OK, te asteapta! E destul de vizibila!
    Daca ai preferinte si nu poti naviga pana la capatul primei pagini, atunci te poti autentifica si din meniul de sus, ultimul buton.
    Spor!
    Nu uita sa trimiti datele cerute in regulament inainte de a posta!!!

  8. adrianconstant # 8 adrianconstant a zis:
    17 Februarie, 2009 la ora 00:41

    Se poate sa primim o varianta vectoriala de la logo?

  9. silviu # 9 silviu a zis:
    17 Februarie, 2009 la ora 10:24

    facem rost si o trimit prin mail. O sa cautam sa postam si o versiune downloadabila pe blog.
    Multam de participare.

    Silviu Dancu

  10. grigoreS # 10 grigoreS a zis:
    17 Februarie, 2009 la ora 21:38

    Vectorialele, zipate, pot fi download-ate din pagina Download, sau direct din rubrica “Download-uri recente”, ultima, jos in Sidebar… Sper sa le puteti folosi!
    Daca aveti nelamuriri postati pe comentarii!

  11. # 11 sitme a zis:
    1 Martie, 2009 la ora 21:56

    ar fi recomandat sa nu folosesc negru deloc, nu ?
    am cam terminat dar am facut cu negru si rosu :D

  12. grigoreS # 12 grigoreS a zis:
    1 Martie, 2009 la ora 23:06

    Foloseşte prietene, ce crezi că intră mai bine în conceptul “Avem un logo…”. Practic, trebuie să intervii doar în partea aceea care se termină cu “...ce facem cu el!”. Chiar nu ştiu dacă au vreo importanţă culorile…atâta timp cât predomină albul şi roşul.

  13. # 13 Sabau Ioana a zis:
    2 Martie, 2009 la ora 20:38

    Interesant concurs!

  14. silviu # 14 silviu a zis:
    3 Martie, 2009 la ora 14:11

    se poate folosi orice fel de culoare - intr-adevar tre’ sa predomine albul si rosul. poate fi alb-negru. poate fi obiect, poate fi jucarie, film facut cu telefonul, poate fi sunet, nume, poate fi ORICE :)

  15. # 15 mircea a zis:
    7 Martie, 2009 la ora 12:45

    aha… deci poate fii orice, pai asa se intelegea si la inceputul “regulamentului”…dar apoi, pe la sfarsit, o dati in formate grafice “jpeg, psd etc” si omul ramane cu ideea ca trebuie sa fie o chestie statica si de vazut.
    Ce-ar fi sa schimbati recomandarile de format in:
    “sa fie something sa putem deschide (aka. simti cu unul din senzorii nostri biologici), chiar si cu ajutorul tau, pe unul din calculatoarele noastre”
    Desi chiar si asa ar fi mai restrictiv decat vreti. Ca poate vreau sa va trimit o macheta din carton foarte graitoare si expresiva si reutilizabila… adica ideile din ea, in felurite feluri. Si voi doar ii faceti niste poze pe care apoi le puneti pe site.

  16. grigoreS # 16 grigoreS a zis:
    7 Martie, 2009 la ora 13:31

    Dacă citeşti cu atenţie, recomandările respective erau normate pe faptul că propunerile pentru concurs se regăsesc (postează, citesc) pe un blog, deci ar trebui să respecte, grafic, un format universal valabil, pentru standardul http://WWW. Nu ai cum să postezi, fizic, o bucată de carton pe un blog (…doar dacă ai fi în Star Trek, şi te-ai juca în holospaţiu). Lăudabilă acţiunea ta, machetă/colaj din carton, pe care o aşteptăm cu interes (refuz să cred că nu ai posibilitatea s-o fotografiezi!). Nu exită nici o restricţie pentru a expedia lucrarea ta, în termenul stabilit, prin poşta tradiţională, pe adresa Institutului Polonez, Str. Popa Savu nr. 28, sector 1, cod 011433, Bucureşti. Dacă faci asta ea va fi fotografiată, postată pe site şi jurizată! Promit să mă ocup personal de acest aspect, dacă te încadrezi în termenul stipulat în Regulamentul concursului (să trimiţi materialul realizat de tine până pe data de 24 aprilie a.c.).

← Kinior Makaruk LIVE
Lansarea de pe 22! →
    • Brosura Get Your IP pe anul 2010
    • 1989
    • Noutati
    • Populare
    • Categorii
    • Second life
    • Noaptea Institutelor Culturale
    • Între jazz şi film e teatru!
    • Faceţi loc. Este aglomerat! :)
    • De Ziua Poloniei, Sando ne suflă în lumânări. Iar noi îi cântăm în strună!
    • Kogel Mogel sau despre dulceaţa lucrurilor bune…
    • Institutul Polonez, îndoliat
    • Trimestrul 2
    • Faţă/verso! :)
    • Spectacol de teatru realizat în parteneriat cu Institutul Polonez
    • Polonezul dialectic :)
    • Institutul Polonez, îndoliat
    • Avem un logo, ce faceţi cu el?
    • Sobolanulmaibine
    • Dancing Man
    • Noaptea Institutelor Culturale
    • Aţi aflat ce îi lipseşte instalaţiei româneşti?
    • Yey Poland
    • Numele îi este PIKÓ!
    • zoon Politikon [10]: global warming
    • Avem un logo?
    • Concursuri
    • Evenimente
    • Film
    • Foto
    • Info Blog
    • Literatura
    • Muzică
    • Polskart
    • Video

  • Logare

    • Autentificare
    • RSS articole
    • Comentarii RSS
  • Translator

    Translator by Yellingnews
  • Comentarii recente

    • Adrian Moisa în Second life
    • produse naturiste în Noaptea Institutelor Culturale
    • silviu în Noaptea Institutelor Culturale
    • valeria în Noaptea Institutelor Culturale
    • Tweets that mention http://www.getyourip.ro/03/06/2010/noaptea-institutelor-culturale.html#more-1633?utm_source=pingback -- Topsy.com în Noaptea Institutelor Culturale
    • Pai,d’as mai duce-o pan’ la toamna… « Viatanomada's Blog în Noaptea Institutelor Culturale
    • Noaptea Institutelor Culturale, editia a IV - a : Charity 2.0 în Noaptea Institutelor Culturale
    • Alexandra în Noaptea Institutelor Culturale
    • Strangers on the Net » Cu bicicleta la Noaptea institutelor culturale în Noaptea Institutelor Culturale
  • Legături externe

    • Adresa noastra IP!
    • Blog Observator
    • Geaba Uhitto!Blogdaproste…
    • La cehi
    • La romani
    • Liternautzii
    • Reteaua Literara
    • RoCultura
    • Sitcom Press
    • Tz Shirt
    • Zelist
  • Get Your IP în imagini!

    Get the Flash Player to see the slideshow.


Get Your IP © 2010 Toate drepturile rezervate.

Sunt 152 Postari si 414 Comentarii
Postari si Comentarii.

toateBlogurile.ro Facebook Twitter Senso TV

wnc