Get Your IP

“Solidaritatea” nu s-a născut din nimic. Ea nu este doar un “bang” apărut de nicăieri, fără nici o explicaţie. Dimpotrivă, dacă privim în urmă vedem că ea este produsul unui şir întreg de evenimente, multe dintre ele dureroase, care demonstrează că vocaţia polonezului pentru libertate şi respect nu a putut fi controlată nici măcar de un regim de tip totalitar. Ieşirile în stradă ale muncitorului sau ale intelectualui polonez au determinat schimbări de guverne, de politici fiscale, de discurs politic. Anii 1956, 1968, 1970, 1978 sunt repere vizibile şi semnificative. Mai jos, o scurtă trecere în revistă a evenimentelor din aceşti ani. În final, cazul unui intelectual a cărui forţă a stat în cuvânt.

1956 (Protestele de la Poznań)

Protestele de la Poznań, cunoscute şi ca Evenimentele din Iunie de la Poznań (Poznański Czerwiec), au început în iunie, la Fabricile Cegielski (denumite în perioada stalinistă Întreprinderea Metalurgică Josif Stalin din Poznań - Zakłady Metalowe im. Józefa Stalina w Poznaniu, ZISPO). Motivele? Condiţii mai bune de muncă şi de viaţă, cerinţe care creaseră tensiuni încă din 1955.
Revoltele muncitorilor nu au fost întru totul spontane. Directorii de fabrici încercaseră să semnaleze situaţia grea în faţa autorităţilor (Ministerul polonez al Industriei Grele şi Comitetului Central al Partidului Polonez Unit al Muncitorilor) prin zeci de petiţii, scrisori şi delegaţii. Această stare de fapt a durat câteva luni.
În 23 iunie a fost trimisă o delegaţie de 27 de muncitori.
În noaptea de 26 iunie s-au întors cu promisiuni de ameliorare a situaţiei.
Dar în dimineaţa următoare (27 iunie) Ministrul a sosit la Poznań doar pentru a retrage în faţa mulţimii adunate a muncitorilor, o parte semnificativă a promisiunilor. Apoi s-a întors la Varşovia.
Peste o zi au început protestele.
28 iunie. În stradă au ieşit aproximativ 100.000 de oameni. În replică, autorităţile comuniste au trimis 400 de tancuri şi 10.000 de soldaţi făcând parte din Armata Populară Poloneză sau LWP (Ludowe Wojsko Polskie) şi din Trupele de Securitate Internă sau KBW (Korpus Bezpieczeństwa Wewnętrznego). Rezultatul? Numărul persoanelor ucise este estimat a fi undeva între 57 şi 78 de oameni, inclusiv un băiat de 13 ani, Roman “Romek” Strzałkowski, devenit simbol al rezistenţei anticomuniste poloneze. De asemenea, sute de oameni au fost răniţi.
Deşi respinse, protestele muncitorilor nu au rămas fără urmări: o măsură simbolică a fost redenumirea fabricii după vechiul său nume, cel al fondatorului său din secolul 19, “Cegielski”. Dar cel mai important a fost că în octombrie 1956 a fost ales un nou regim, mult mai puţin controlat de doctrina sovietică.
Este luna în care Budapesta se va ridica împotriva politicii sovietice din Ungaria (23 octombrie-10 noiembrie).

1968 (Protestele studenţilor şi ale intelectualilor)

Protestele din 1968, par să demonstreze că evenimentele din 1956 nu au fost o întâmplare. De altfel, majoritatea acţiunilor de masă anticomuniste din Europa de Est mai degrabă le urmează decât le determină pe cele din Polonia.
Anii 60 au însemnat un control dur al conducerii comuniste asupra lumii intelectuale (şi în special a celei universitare). În Cehoslovacia, între 5 ianuarie şi 21 august, protestele au atras atenţia întregii lumi asupra acestui fapt, dar au adus şi tancurile sovietice la Praga. În Polonia, Jacek Kuron şi Adam Michnik erau persecutaţi pentru activismul lor politic anti-sovietic manifestat în interiorul campusurilor universitare.
În ianuarie 1968, guvernul interzice jucarea unei piese de teatru scrisă în 1824, de Adam Mickiewicz: Dziady (Moşii) regizată de Kazimierz Dejmek la Teatrul Polonez din Varşovia. Motivele? Referirile rusofobice şi anti-socialiste din piesă. Piesa afost jucată totuşi, de 14 ori!
30 ianuarie a fost ultima zi în care piesa a putut fi văzută. Dejmek a fost exclus din Partid şi apoi concediat de la Teatrul Naţional.
2 martie. Ca reacţie, Uniunea Scriitorilor din Varşovia condamnă măsura autorităţilor, urmată fiind de Uniunea Actorilor.
8 martie. Circa 1500 de studenti de la Universitatea din Varşovia protestează pe străzi şi sunt respinşi cu violenţă de către autorităţi. În următoarele 4 zile studenţii din Cracovia, Lublin, Gliwice, Wrocław, Gdańsk, Poznań şi Łódź se solidarizează cu colegii lor din capitală. La Varşovia şi la Lublin, confruntările sunt violente. Studenţii sunt atacaţi de Miliţie şi de “trupele muncitoreşti” fidele partidului.
14-16 martie. Studenţii din Wrocław intră în grevă.
14-20 martie. Studenţii din Cracovia şi din Opole intră, de asemenea, în grevă. Mii de studenţi vor fi exmatriculaţi. Studenţii protestează prin demonstraţii şi prin ocuparea clădirilor universitare.
25 martie. În cadrul unei întâlniri la Wrocław, studenţii discută despre o coordonare la nivel naţional. Mulţi dintre participanţi (cel puţin 2.725 de studenţi) vor fi arestaţi până la sfârşitul lunii aprilie. Cu toate acestea, protestele au reuşit să întrerupă ceremoniile autorităţilor organizate de 1 Mai. Respingerea acţiunilor studenţeşti au fost un pretext pentru autorităţi de a demara o campanie anti-evreiască solidă, deşi protestele studenţilor aveau la bază un discurs liberal.

1970 Revoltele de la şantierele navale

În 1970 muncitorii polonezi au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva preţurilor la alimente şi la produsele de bază, care crescuseră enorm şi deodată. Reacţia conducerii comuniste este haotică. În timp ce unul dintre liderii acestuia, Stanisław Kociołek, chema muncitorii să revină la muncă, un alt lider, Zenon Kliszko, mâna dreaptă a Primului Secretar al Partidului Władysław Gomułka, cere armatei să tragă în muncitori dacă aceştia se vor întoarce la muncă. Drept urmare în 17 decembrie, la Gdynia, soldaţii au tras în lucrătorii care coborau din tren. Au fost răniţi şi ucişi câteva sute de oameni. Drept răspuns, protestele au izbucnit în mai multe oraşe. Guvernul a folosit 5000 de soldaţi din trupele speciale şi 27.000 de soldaţi din armata regulată echipaţi cu tancuri şi mitraliere. Au fost rănite peste 1000 de personae şi au fost ucise în jur de 40. Revoltele au avutl loc la Gdańsk, Gdynia, Elbląg (oraşe în nordul Poloniei) şi la Szczecin (în nord-vest, pe malul Oder-ului). 3000 de oameni au fost arestaţi. Autorităţile vor declara doar 6 persoane ca fiind ucise în timpul evenimentelor. Cu voia Moscovei, membrii Partidului îl vor detrona pe Władysław Gomułka. Cu el au căzut şi apropiaţii săi. Din acel moment, muncitorul polonez a devenit unul dintre cei mai activi actori ai mişcării anti-comuniste.
Unul dintre participanţii importanţi la revolte a fost Lech Wałęsa. În 1976 îşi va pierde locul de muncă la Şantierul Naval de la Gdańsk, din motive politice.

1978 Sindicatul Liber

La 29 aprilie 1978, la Gdańsk a luat fiinţă Sindicatul Liber de pe Coastă sau Comitetul Sindicatului Liber pentru Coastă (Wolne Związki Zawodowe Wybrzeża, WZZW), în fapt un sindicat independent de guvernul comunist. Fondatori erau Andrzej Gwiazda, Krzystof Wyszkowski şi Antoni Sokołowski. Primul dintre ei fusese participant atât la evenimentele din 1968, cât şi la cele din 1970 şi va fi extrem de important în cadrul Sindicatului “Solidaritatea”. De altfel, ideea unui astfel de sindicat s-a născut în timpul revoltelor din 1970. Iar alegerea zilei de 29 aprilie nu este întâmplătoare, dimpotrivă se urmăreşte intenţionat precedarea sărbătorii muncitoreşti din 1 Mai. Demersul era clar: înfiinţarea unui sindicat independent de controlul politic al statului. Nu era singurul de acest tip. De fapt erau mult mai multe înfiinţate în anii 70 la Katowice, Radom sau Szczecin. Dar cel “de pe coastă” aparţinea Celor Trei Oraşe (Gdańsk, Gdynia şi Sopot) şi era cel care peste doar câţiva ani se va redenumi Solidaritatea.
Este sindicatul liber care va declanşa greva din august 1980 şi va contribui la formarea Comitetului de Grevă Între Fabrici sau MKS (Międzyzakładowy Komitet Strajkowy), care va alcătui cele 21 de cereri care au schimbat isoria.

Cazul Leszek Kołakowski

Leszek Kołakowski s-a născut la 23 octombrie 1927, în Radom, Polonia. Deşi nu a urmat şcoala în timpul ocupaţiei germane din Al Doilea Război Mondial, va studia pe cont propriu şi va urma cursuri private. După război va studia filozofia la Universitatea din Łódź. În 1946 intră (din convingere) în Partidul Unit Muncitoresc Polonez. În 1953 îşi va lua titlul de doctor în filozofie la Universitatea din Varşovia cu o lucrare despre Spinoza. Va ajunge la Moscova unde îi displac profund perspectivele propuse de stalinism. Prin urmare, va deveni “marxist revisionist” şi va apăra o interpretare “umanistă” a lui Marx.
1957. După evenimentele din Octombrie 1956, va publica în periodicul Nowa Kultura o critică în patru părţi la adresa dogmelor stalinist-marxiste, inclusiv la adresa determinismului istoric. 1959. Devine profesor şi preşedinte al Catedrei de Istorie a Filozofiei în cadrul Univeristăţii din Varşovia. Nuanţele discursului său displac conducerii comuniste. În 1966 este exclus din Partid. Din cauza poziţiei sale, considerată ca fiind de susţinere la adresa protestelor studenţeşti, în 1968 este demis din Universitate. Pleacă din ţară şi devine profesor în vizită la McGill University din Montreal. Începând cu 1969 şi până la finalul activitaţii sale profesorale, L. Kołakowski va avea relaţii academice cu Universitatea Berkeley din California, Yale, Universitatea din Chicago, dar mai ales cu Oxford. În această perioadă descoperă şi recunoaşte rolul pe care l-a avut creştinismul asupra lumii occidentale şi în special asupra lumii moderne.
În 1971 scrie eseul Teze despre Speranţă şi Deznădejde (Theses on Hope and Hopelessness) în care sugerează faptul că grupuri sociale auto-organizate ar putea mări sferele societăţii civile în statele totalitare. Ideile sale vor fi preluate de liderii mişcărilor poloneze din anii 70 care au determinat apariţia Solidarităţii şi, eventual, căderea comunismului în 1989. În anii 80, Kołakowski a susţinut Solidaritatea prin interviuri, articole şi strângeri de fonduri.
În Principalele Curente ale Marxismului (scrisă în perioada 1976-1978) Kołakowski ne arată originile filozofice ale marxismului şi motivele eşecului acestuia.

Lucrarea a apărut parţial şi în limba română (primul volum: Fondatorii) la Editura Curtea Veche Publishing, cu sprijinul Institutului Polonez. Anul acesta va apărea şi volumul 2, Epoca de Aur, care va fi lansat la Târgul  de Carte Gaudeamus din noiembrie anul acesta.

Considerat unul dintre cei mai importanţi oponenţi ai comunismului, Leszek Kołakowski este numit de Adam Michnik “unul dintre cei mai importanţi creatori ai culturii Poloneze contemporane”.
Leszek Kołakowski a murit anul acesta, pe 17 iulie, la Oxford, Marea Britanie.