Decembrie: expoziţii, carte, muzică!
Ne place luna decembrie. E o lună veselă. Ne face să mai rupem ritmul. Să mai păcălim rutina. Noi avem nişte evenimente frumoase, împachetate atent, bune de dat la toată lumea. Ca de obicei, nu o să ne lungim prea mult. Scurt şi la obiect vă reamintim ca decembrie este prima lună întreagă în care mai pot fi văzute expoziţia de orfrevărie din Gdańsk, la Muzeul Brukenthal din Sibiu sau expoziţia de afiş polonez de la MNAR, Bucureşti. Şi vă reamintim că până pe 4 decembrie, la Scala şi la MŢR, puteţi vedea filme poloneze.
Dar, evident, avem şi lucruri mai noi.

Pe 4 decembrie, la Bucureşti şi pe 6 decembrie la Chişinău, pianistul Lech Napierała va susţine câte un recital de excepţie. Trei dintre cei mai importanţi compozitori polonezi vor face ca începutul lui decembrie să sune fenomenal: Chopin, Szymanowski şi Maciejewski.
După muzică, o carte e numai bună. Mai multe cărţi sunt şi mai bune. Motiv pentru care, în data de 8 decembrie, vom vorbi despre cărţile poloneze care au fost publicate în limba română. Nu vom vorbi numai noi, vor fi specialişti, traducători şi editori şi, sperăm din toată inima, veţi fi şi voi. Iar apoi, pe 11 ale lunii, propunem alături de prietenii de la Make a Point, patru ore de discuţii cu sens despre cât de post industrial este oraşul nostru (indiferent care!). Din partea Poloniei, experienţa unui oraş care trăieşte din imagini: Łódż!
Dar e decembrieeee! Adică luna cu pricina. Noi suntem obişnuiţi să colindăm tot anul, aşa că nu o să ne facem de râs taman acum. Nici nu avem cum atunci când le avem alături pe cele două soliste poloneze din Gdańsk. Pe 12 decembrie la Bucureşti şi pe 14 decembrie la Chişinău (v-am zis că luăm colindatul în serios!)
Şi tot aşa, din două în două zile o să o ţinem tot într-o muzică şi-ntr-un cântat, pentru că pe 16 decembrie, la Sala Radio din Bucureşti, o să fie minunăţie de concert. Unul mare, frumos, cu orchestră, cor, tenor şi pianist şi, evident, cu dirijor. Nu orişicine, ci Tomasz Bugaj. Evenimentul, trebuie spus, e dedicat încheierii mandatului de Poloniei la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Dar şi mai mult trebuie spus că e dedicat oricui îi place Enescu, Lutosławski şi, din nou, Szymanowski.
Cam atât ar fi. După, ne ducem să facem oameni de zăpadă. Să împodobim brazi. Să ne dăm cu sania. Să ne gândim cu ce să vă vrăjim la anul…
Şi pentru că decembrie începe cât se poate de firesc şi de cuviincios cu data de 1 decembrie, lăsăm puţin gluma şi cu tot respectul cuvenit spunem: LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!
Cu drag,
Echipa Institutului Polonez





